Domeniul IT în 2019

Recrutare IT

De ce să alegi domeniul IT în 2019 și cum să începi ?

În România se înregistrează an de an creșteri mari în cifra de afaceri a companiilor de IT.

Care să le fie însă atuul? De ce această industrie continuă să prospere chiar și în prag de recesiune, în 2019?

Răspunsul este simplu în termeni economici: există o mare cerere pe piață pentru specialiștii IT, indiferent că vorbim
de Recrutare IT partea de software sau cea de hardware, ori de programatori front-end, back-end sau full stack.

Fie companii străine sau startup-uri de succes din țară, acestea își doresc specialiști pe care apoi să îi formeze în funcție de specificitățile JD-ului (job description) sau, mai general, în funcție de cerințele proiectului.

Următoarea mare curiozitate și, posibil, problemă este cum ajungi să lucrezi în acest domeniu atât de fructuos, de căutat, de sigur, de pe piața de muncă din România? Ce e de făcut?

Scenariul 1 – The classic path

Ai urmat deja cursurile unei facultăți (sau master) tehnic(e), de tipul: Politehnica, Universitatea București – Mate-Info, ASE – Cibernetică/Automatică, sau universități de prestigiu din Iași sau Cluj, pe profil tehnic/ matematic etc, și ai deja cunoștințe teoretice, ba chiar și o parte practică, dar nu și experiență de muncă. Vestea bună pentru tine este că având deja studii specifice domeniului, singurul lucru pe care trebuie să îl mai ai ar fi cunoștințele unei limbi străine, de regulă engleză, de preferat și franceză/ germană pentru a-ți asigura un salariu peste media pieței de IT. Și, evident, soft skills cât să treci de interviurile de angajare (despre soft skills mai multe detalii într-un articol viitor).

Scenariul 2 – The kinda hard way

Lucrezi de ceva timp într-o companie, însă pe un domeniu non-tehnic. Ți-ai dat seama, din varii motive și sub diferite contexte, că îți dorești mai mult, iar acel ,,mai mult” este reprezentat de ramura de IT.

Ce e de făcut? În primul rând este importantă motivația. Desigur, un salariu mai mult decât decent poate fi o motivație potrivită. Urmează acțiunile concrete: comunică superiorului tău direct intenția ta. Se pot face cursuri intern, in-house de formare? Există posibilitatea de a face un switch pe IT? Ai skill-urile potrivite pentru a porni în această direcție sau e nevoie de mai mulți pași de pregătire până să ajungi la cursuri? Lămurește aceste aspecte, apoi alege un limbaj de programare și doar... începi! Și perseverezi. Și nu te lași. Oportunitățile vin apoi. Trust us!

Scenariul 3 – The easy way

Mereu te-ai priceput. Da, da, știi exact că ăsta e cuvântul. Știi să montezi, să demontezi un computer, ești mereu la curent cu ultimele tehnologii, știi exact de ce îți place iOS versus Android și te pricepi și la coding. Lejer. De timp liber.

Lucrezi într-un domeniu relativ tehnic, poate ești BA (business analyst) și cunoști foarte bine nevoile unui business odată ce ți se alocă task-uri pe acesta. Faci legături rapid, totul vine ușor pentru că, de fapt, ai o gândire tehnică by default, fără să fie nevoie de vreo pregătire specială. Ești autodidact. Ce e de făcut? Doar comunică-ți dorința sau curiozitatea de a deveni programator. Pluralsight, Udemy sau Coursera sunt site-uri unde poți arunca o privire înainte de interviuri și... that’s all. Go with the flow! You got this.

TOP